6,335 citiri

Avocat-mediator

După câțiva ani de căsnicie cu miere și câțiva ani cu pelin, săturându-se să se tot certe, un cuplu se hotărăște să apeleze la un avocat. Soțul, cooperant, nu dorește despărțirea, femeia da.

Avocatul, o persoană foarte conciliantă, îi întreabă direct:
– Care este problema?

Soțul stă în scaun fără să spună nimic, cu un aer abătut. Soția descrie pe larg problemele căsătoriei.

După ce o ascultă o bună bucată de vreme, avocatul se ridică de la birou, se apleacă peste clientă, o prinde de umeri și o sărută pasional, după care revine la locul lui. Soția rămâne mută de încântare, soțul consternat.

Avocatul:
– Soția dumneavoastră are NEVOIE de asta de cel puțin două ori pe săptămână!

Sotul, cooperant:
– Păi… aș putea să v-o aduc aici in fiecare marți și joi, după-amiaza…